Sunt suficiente câteva secunde sub un duș rece pentru ca organismul să înțeleagă imediat că s-a terminat cu confortul. Probabil că oricine a rezistat vreodată câteva secunde sub apă ca gheața cunoaște această senzație. Prima reacție? „Să ies imediat de aici.” Dar, câteva minute mai târziu, apare un val neobișnuit de vigilență și energie. Această reacție a organismului este unul dintre motivele pentru care frigul a stârnit atât de mult interes în ultimii ani. Poate că este, de fapt, un mic paradox faptul că nu am trăit niciodată într-un asemenea confort ca astăzi. O locuință încălzită, o mașină încălzită, apă caldă la o simplă rotire de robinet și un hanorac de îndată ce se răcorește puțin. Astfel, organismul intră în contact cu frigul natural mult mai rar decât înainte.

##lb-article-reco##

Frigul are un efect interesant asupra organismului. În momentul în care începe să îi fie frig, acesta încearcă să își mențină temperatura stabilă și, pentru asta, folosește energia mult mai intens. În loc să rămână într-un „mod de repaus” confortabil, începe să reacționeze mai activ la schimbarea mediului și să producă căldură. Cu frigul este asociat și țesutul adipos brun — un tip specific de grăsime care participă la producerea căldurii în organism.

Când auzim cuvântul grăsime, cei mai mulți dintre noi ne gândim automat la ceva de pe corp de care am vrea să scăpăm imediat. Dar nu toată grăsimea este la fel, iar organismul uman funcționează ceva mai inteligent decât lasă să se înțeleagă videoclipurile motivaționale de fitness de pe rețelele sociale. Pe lângă grăsimea albă obișnuită, există și așa-numitul țesut adipos brun. Acesta se deosebește de grăsimea obișnuită mai ales prin funcție. Nu servește în primul rând drept rezervă de energie, ci rolul său este legat în principal de producerea căldurii — numită, în termeni de specialitate, termogeneză. Țesutul adipos brun nu este o noutate pentru organism. Are un rol important, de exemplu, la nou-născuți sau la animale în timpul hibernării, când ajută la producerea căldurii într-un mediu rece. Atunci când îi este frig, organismul nu încearcă doar să „suporte disconfortul”, ci, dimpotrivă, încearcă să își mențină temperatura stabilă și să se adapteze la schimbarea mediului. Pur și simplu, organismul începe să funcționeze altfel decât atunci când stăm înveliți într-o pătură, cu un ceai în mână, lângă un calorifer dat la maximum. Țesutul adipos brun conține un număr mai mare de mitocondrii, adesea numite „fabricile de energie” ale celulelor. Tocmai numărul lor mai mare explică nu doar producerea căldurii, ci și culoarea caracteristică, mai închisă, a acestui țesut.

Este, de fapt, destul de neobișnuit că tocmai grăsimea, pe care cei mai mulți dintre noi încercăm mai degrabă să o „ardem”, este asociată astăzi cu activitatea organismului și cu producerea căldurii. Țesutul adipos brun se găsește cel mai adesea în zona gâtului, în jurul claviculelor, de-a lungul coloanei vertebrale sau în spațiul dintre plămâni. Și, deși nu se găsește în cantități mari în organism, a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte legate de frig. Țesutul adipos brun este însă doar o piesă din întregul puzzle. O alta poate fi chiar motivul pentru care tot mai mulți oameni includ călirea prin frig în rutina lor — posibilitatea de a ieși pentru o clipă de pe pilotul automat al confortului zilnic.

Deoarece, în contact cu frigul, organismul trebuie să reacționeze constant și să se adapteze la schimbarea mediului, călirea prin frig merge adesea mână în mână cu rezistența psihică și fizică. Este vorba despre modul în care organismul face față unei solicitări de scurtă durată și disconfortului. Astfel, în jurul frigului apar discuții despre capacitatea de apărare a organismului sau despre rezistența generală a corpului la condițiile exterioare. Reacția la frig este însă foarte individuală, iar fiecare organism poate funcționa puțin diferit.

Vestea bună este că nimeni nu vă cere ca din prima zi să intrați într-un iaz înghețat sau să stați câteva minute sub un duș cu apă ca gheața. Dimpotrivă. În cazul călirii prin frig, cel mai indicat este să începeți treptat și să îi dați organismului timp să se obișnuiască cu schimbarea.

Dușul rece: cel mai simplu început. Sunt suficiente câteva secunde de apă rece la finalul dușului și o acomodare treptată. Primele încercări sunt, de obicei, un amestec de șoc, respirație accelerată și căutarea imediată a unui motiv pentru care „mai bine să sar peste asta astăzi”. Și, sincer? Este absolut normal.

Timpul petrecut afară pe vreme mai răcoroasă: nu totul trebuie să înceapă cu apă ca gheața. Chiar și o simplă plimbare de dimineață, fereastra deschisă în timpul somnului, mersul desculț prin iarba de dimineață sau câțiva pași prin zăpadă pot reprezenta o schimbare față de căldura și confortul permanent cu care ne-am obișnuit.

Apa rece: un râu, un lac sau un butoi pentru băi reci. Pentru unii, ceva extrem; pentru alții, un nou ritual de dimineață. De cele mai multe ori, însă, nu este vorba despre a rezista cât mai mult, ci despre a învăța să vă ascultați propriul corp și să nu forțați lucrurile chiar din prima săptămână.

Cel mai important este să nu vă grăbiți și să nu încercați să deveniți Wim Hof în câteva zile. Călirea prin frig nu este o competiție și nici o probă în care contează cine rezistă la condiții mai extreme. Mult mai importante sunt, de obicei, regularitatea, acomodarea treptată și felul în care vă simțiți pe parcursul întregului proces.

În ultimii ani, tot mai multe cercetări urmăresc efectele frigului și modul în care organismul folosește energia. O mare parte dintre ele se concentrează tocmai asupra țesutului adipos brun și a reacțiilor organismului în timpul expunerii la un mediu mai rece.  

Unul dintre studii a urmărit bărbați care, timp de o lună, au dormit într-un mediu ușor răcoros, la o temperatură de aproximativ 19 °C. După această perioadă, cercetătorii au observat un volum mai mare de țesut adipos brun, precum și modificări ale funcției sale — mai exact, volumul țesutului adipos brun a crescut cu aproximativ 42 %, iar activitatea sa cu circa 10 %. După revenirea la temperaturile obișnuite, aceste modificări au dispărut însă treptat. Cercetarea a arătat astfel că organismul se poate adapta într-o anumită măsură la expunerea regulată la frig și poate reacționa la acesta altfel decât în condiții obișnuite.¹

O altă cercetare a comparat un grup de bărbați care practicau regulat călirea prin frig în timpul iernii cu un grup de control. La cei care practicau călirea prin frig s-au înregistrat, în timpul expunerii la frig, un consum energetic mai mare și un procent mai mic de grăsime corporală. Cercetătorii atrag totodată atenția că reacțiile organismului la frig pot fi foarte individuale. Un organism care petrece cea mai mare parte a timpului la căldură reacționează diferit față de cel al unei persoane pentru care dușurile reci sau băile de iarnă fac parte în mod regulat din rutină.²