Ftalații, cum ar fi dietilftalatul (DEP) sau dibutilftalatul (DBP), sunt adăugați în materiale plastice, în special în PVC (policlorură de vinil), pentru a crește flexibilitatea și durabilitatea acestora. Acesta este motivul pentru care sticlele de plastic care conțin acești compuși sunt moi și flexibile, și astfel mai practice pentru utilizare zilnică.

Ftalații pot fi dăunători pentru oameni din mai multe motive. În primul rând, pot migra din ambalajele din plastic în alimente și băuturi, mai ales când sunt expuse la temperaturi ridicate sau sunt stocate pentru perioade lungi de timp. Această expunere la ftalați a fost asociată cu o serie de probleme de sănătate, inclusiv desechilibre hormonale și probleme ale sistemului reproducător. Copiii și femeile însărcinate sunt deosebit de sensibili la expunerea la ftalați, deoarece aceste substanțe chimice pot afecta dezvoltarea fătului.

Pe lângă potențialul risc pentru sănătatea umană, ftalații au și un efect negativ asupra mediului. Materialele plastice care conțin ftalați devin adesea parte din deșeurile care ajung la gropi de gunoi sau în oceane. Aici, ftalații se pot elibera în sol și apă, unde pot perturba ecosistemele și afecta sănătatea faunei și florei sălbatice. Ftalații sunt considerați "disruptori endocrini", ceea ce înseamnă că pot perturba sistemele hormonale ale animalelor, inclusiv peștilor și păsărilor, având ca rezultat probleme reproductive și de dezvoltare.

Ca răspuns la aceste preocupări, în unele țări au fost introduse reglementări privind utilizarea ftalaților în anumite produse. De exemplu, în Uniunea Europeană și în Statele Unite, utilizarea anumitor tipuri de ftalați în jucării și alte produse pentru copii a fost restricționată. Alternative la ftalați, precum adipatii sau citrații, sunt dezvoltate și utilizate în încercarea de a găsi opțiuni mai sigure pentru creșterea flexibilității plasticelor.

Ftalații au un impact semnificativ asupra ecosistemelor acvatice. Acest impact este evident la mai multe niveluri, de la organisme microscopice până la animale acvatice mai mari, inclusiv pești, și are consecințe de anvergură asupra întregii ecologii acvatice.

Ftalații ajung în ecosistemele acvatice prin diverse căi, inclusiv deșeuri industriale, scurgeri din produsele din plastic și scurgerea urbană. Aceste substanțe chimice sunt rezistente la degradare și se pot acumula în mediul acvatic, ducând la prezența lor pe termen lung în râuri, lacuri și oceane.

Ftalații sunt cunoscuți ca disruptori endocrini, ceea ce înseamnă că pot perturba sistemele hormonale ale organismelor acvatice. La pești și alți animale acvatice, aceste substanțe chimice pot imita sau bloca hormonii naturali, ducând la probleme de reproducere, creștere și dezvoltare. Deosebit de îngrijorătoare este influența ftalaților asupra sistemelor reproductive, unde pot provoca scăderea fertilității sau chiar modificări în dezvoltarea sexuală.

Ftalații se pot acumula în corpurile organismelor acvatice, ceea ce duce la bioacumulare. Când aceste organisme contaminate sunt consumate de alte animale situate mai sus în lanțul trofic, ftalații se pot acumula în continuare și pot atinge concentrații mai mari. Acest proces, cunoscut sub numele de transfer trofic, poate avea consecințe grave pentru sănătatea prădătorilor, inclusiv păsări și pești mai mari.

Ftalații au, de asemenea, un impact asupra microorganismelor, cum ar fi planctonul și bacteriile, care sunt fundamentul ecosistemelor acvatice. Perturbarea acestor microorganisme poate avea efecte de cascadă asupra întregului ecosistem, afectând disponibilitatea hranei pentru organismele mai mari și biodiversitatea generală.

Expunerile pe termen lung ale ecosistemelor acvatice la ftalați pot duce la schimbări permanente în comunitățile ecologice. Acest lucru poate include modificări în compoziția speciilor, reducerea populațiilor de specii sensibile și pierderea generală a biodiversității. Aceste modificări pot perturba echilibrul ecologic și pot afecta serviciile ecosistemelor, cum ar fi purificarea apei și susținerea pescuitului.

Cercetările arată că ftalații au un impact semnificativ asupra ecosistemelor acvatice, în special asupra organismelor cum ar fi melcii și peștii. Un studiu realizat asupra melcului de apă dulce Physella acuta a relevat că expunerea la ftalați poate provoca schimbări la nivelul expresiei genice. S-a constatat că ftalații modifică transcrierea mai multor gene legate de mecanismele de reparare a ADN-ului, sistemul nervos, stresul oxidativ, precum și genele implicate în procesele de detoxifiere. Aceste rezultate sugerează că ftalații pot afecta negativ sănătatea și supraviețuirea organismelor acvatice. Acest impact este îngrijorător, deoarece poate avea consecințe pe termen lung asupra sănătății și biodiversității ecosistemelor acvatice.¹

În concluzie, deși ftalații joacă un rol important în producția industrială, riscurile lor potențiale pentru sănătate și mediul înconjurător necesită o atenție deosebită. Consumatorii pot contribui la reducerea expunerii la ftalați prin alegerea atentă a produselor pe care le folosesc și susținerea metodelor de producție sustenabile și sigure. În primul rând, utilizarea produselor care pot servi mai mulți ani.

1. AMADOR, Marina Prieto, Patricia CABALLERO și José-Luis MARTÍNEZ-GUITARTE. Analysis of the impact of three phthalates on the freshwater gastropod Physella acuta at the transcriptional level. 2021.